vineri, 11 decembrie 2009

ANUNŢ: Adunare AIR, la sediul FRR de la "Tineretului"


Asociaţia Internaţionalilor de Rugby din România anunţă organizarea unei Adunări Generale în ziua de 11 decembrie, la ora 14.00, la sediul Federaţiei Române de Rugby din Bucureşti (stadionul "Arcul de Triumf".


Administrator blog: Marian-Valentin BURLACU / ADEVĂRUL

joi, 10 decembrie 2009

ISTORIE: Rugby-ul românesc îşi sărbătoreşte Centenarul

Foto: Marian-Valentin BURLACU / ADEVĂRUL

Viorel Morariu (în stânga) şi Alin Petrache (dreapta) sunt doi dintre preşedinţii FRR. Primul este onorific, celălalt executiv.

Federaţia Română de Rugby (FRR) va organiza vineri, 11 decembrie, o gală prin care va celebra împlinirea a 100 de ani de când sportul cu balonul oval a fost menţionat în România.

Evenimentul va avea loc la Cercul Militar Central din Bucureşti, cu începere de la ora 18.00. Gala Rugby-ului Românesc reia o tradiţie a sportului cu balonul oval de la noi, până în 2000 organizându-se în fiecare decembrie o astfel de întâlnire. Ca o noutate absolută, la ediţia din acest an FRR va acorda o seria de premii, urmând a fi recompensaţi:

- cel mai bun rugbyst român de la seniori;

- cel mai valoros rugbyst român de la juniori;

- cea mai merituoasă echipă de rugby seniori din România;

- cea mai bună echipă de rugby juniori din ţara noastră;

- cel mai bun antrenor român de rugby care activează la seniori;

- cel mai bun arbitru român de rugby;

- cel mai bun arbitru român de rugby aflat la debut;

Cu ocazia galei de vineri FRR va celebra împlinirea a o sută de ani de când sportul cu balonul oval a fost menţionat în România. În cartea sa "Rugby. Mică enciclopedie", fostul antrenor de rugby Dumitru Manoileanu considera 1909 ca anul în care în Bucureşti s-a vorbit pentru prima oară despre rugby.

Primul meci de rugby consemnat în presă din România s-a disputat pe 8 septembrie 1913, între Tenis Club Român, echipă înfiinţată în 1910, şi Sporting Club, formaţie fondată în 1913. Disputa s-a încheiat la egalitate (3-3).

Există anumite controverse legate de data de disputare a acelei partide. De asemenea, unele surse consideră că acel meci nu a fost şi cel dintâi disputat la noi. S-a precizat că rugby-ul s-ar fi jucat şi înainte de 8 septembrie 1913, în vecinătatea Universităţii din Bucureşti. Ceea ce nu ar fi imposibil, TCR avându-şi sediul chiar pe locul unde acum se află Teatrul Naţional (pe atunci acolo se găsea Parcul Primăriei).

Administrator blog: Marian-Valentin BURLACU / ADEVĂRUL

miercuri, 9 decembrie 2009

ISTORIE: Rugby-ul, la kilometrul 0 al României




Jean Husar şi Mircea Iconomu, căpitanii echipelor Sporting Club şi TCR la primele lor înfruntări din 1913

Sportul oval a pătruns în România în secolul XIX, dezvoltându-se în Bucureşti. Primul meci atestat a avut loc în 1913, pe un teren de pe şoseaua Bonaparte, însă unii susţin că s-a jucat mai întâi lângă Universitate

Înfiinţat în 1910, Tenis Club Român şi-a avut sediul în Parcul Primăriei Capitalei, aflat în zona Teatrului Naţional. Rugbyştii de la TCR au dominat campionatul până când comuniştii au ajuns la putere.
 
Există numeroase controverse legate de locul şi data la care s-a disputat primul meci de rugby din România. Şi cum evenimentul a avut loc acum circa o sută de ani, dispariţia protagoniştilor a adâncit misterul. 
În lipsa unor relatări directe, de la eroii acelei dispute, jucători şi antrenori, singurele informaţii legate de acel eveniment pot fi culese din presă. Ziarele vremii au consemnat că primele meciuri de rugby s-au disputat în 1913, la 20 septembrie/3 octombrie (n.a calendarul gregorian a fost adoptat mai târziu în România, până atunci fiind folosit cel iulian), respectiv 6/19 octombrie, în Bucureşti. Şi s-au păstrat şi rezultatele lor: Sporting Club - Tenis Club Român 3-3, respectiv 0-6. 

Cum la acea vreme informaţiile circulau destul de greu există şi alte păreri în ceea ce priveşte data la care a avut loc prima confruntare rugbystică, respectiv 8 şi 28 septembrie. Sigur este că şi raportul Federaţiunii Societăţilor Sportive din România (FSSR), care conducea sportul pe atunci, consemnează tot anul 1913 drept prim reper în istoria rugby-ului de la noi, s-a acceptat această variantă în cele din urmă. 

"(...) Paralel însă cu acţiunea vechilor socceri (n.a fotbalişti) începuse să se facă oarecare rumoare şi pentru alcătuirea unor echipe de rugby. Propaganda pentru jocul cu balonul oval o ducea acum, pe lîngă pleiada colegienilor de la Tenis Club Român, şi un cenaclu nou, format în jurul lui D. Tănăsescu, şi el fost căpitan de echipă în Franţa, avînd ca protagonişti entuziaşti şi activi pe fraţii Hussar. Cu puteri unite, aceste două grupuri reuşiră să formeze echipele regulamentare şi în primele zile ale lunii septembrie a avut loc primul joc de rugby din România între Tenis Club Român şi Sporting Club", se menţionează în documentul FSSR.

Balonul oval pe şoseaua Bonaparte...

Presa a indicat şi faptul că terenul care a găzduit primele meciuri era amplasat pe şoseaua Bonaparte, denumită mai apoi Ilie Pintilie, respectiv Iancu de Hunedoara, peste drum de postul de pompieri care se afla pe stânga (în sensul de mers către Piaţa Victoriei), înainte de a se ajunge la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu". Nimic surprinzător dacă ne gândim că la începutul secolului XX, în acea zonă clădirile puteau fi numărare pe degete. 

Nici locul unde s-a disputat partida Sporting Club - TCR nu a rămas necontestat. Mai precis, sunt surse care afirmă că prima dată s-a jucat rugby nu pe Bonaparte, ci chiar în buricul târgului, adică lângă Universitate! 

... sau pe locul actualului Teatru Naţional

Probabil că mulţi vor zâmbi gândindu-se la zona care acum este dominată de clădiri monumentale, zilnic înseţată de automobile şi oameni grăbiţi, însă în urmă cu un secol centrul oraşului era mult mai aerisit. Oare a fost posibil ca acei tineri aristocraţi reîntorşi de la studii din Franţa, mulţi dintre ei purtând în bagaje balonul oval şi regulamentul jocului, să dispute meciuri de rugby în vecinătatea Universităţii?

Fără a da verdicte, voi apela la documentele care spun că pe 9/21 mai 1910 în Bucureşti s-a înfiinţat Tenis Club Român, o grupare polisportivă. Şi că sediul acesteia se afla în Parcul Primăriei Capitalei, pe strada Colţei, cam pe locul unde este acum Teatrul Naţional. În plus, fotografiile surprinse în zonă, pe la 1900, arată că în spatele statuii lui Mihai Viteazul, spre actualul Muzeu al Bucureştiului, exista o altă zonă verde. Avem aşadar suficiente indicii să credem că era posibilă disputarea acolo a meciurilor de rugby. 

Acest articol a apărut în cotidianul "ADEVĂRUL DE SEARĂ"  

Administrator blog: Marian-Valentin BURLACU